Pe 22 februarie este ziua internațională a datelor deschise. Lansat la sfârșitul lunii octombrie, portalul guvenamental de date publice deschise – data.gov.ro – a strâns deja peste o sută de seturi de date (103, astăzi), publicate de diverse instituții guvernamentale. Așa cum am mai spus, valoarea datelor, înțeleasă ca oportunități de reutilizare, este diferită de la un set la altul, dar găsim seturi de date foarte interesante. Pe baza lor pot fi construite aplicații utile pentru public și Open Data Day este un moment excelent pentru a face acest lucru.
Un hackathon este un eveniment în cadrul căruia programatori și alte persoane interesate lucrează intensiv pentru a crea aplicații software. În ciuda particulei „hack” nu este vorba despre hackeri, despre spart parole sau altele asemenea. Hackathonul este despre programare, de aceea i se mai spune și codefest. Un astfel de eveniment va avea loc în acest week-end, în organizarea unor organizații non-guvernamentale reunite sub umbrela Coaliției pentru Date Deschise. Site-ul evenimentului este www.datedeschise.ro.
Participanții sunt invitați să propună idei de proiecte sau să se alăture celor deja inițiate. Exemple de proiecte interesante:
- spațializarea (așezarea pe o hartă de tipul Google Maps) datelor referitoare la diverse instituții și organizații: rețeaua școlară, spitale, muzee, situri arheologice, farmacii
- aplicație pentru vizualizarea și căutarea mai simplă în datele privind achizițiile publice
- statistici despre examenele naționale
- harta firmelor din România, folosind datele de la registrul comerțului
Acestea și alte idei sunt în pagina de proiecte a evenimentului. Toți cei care doresc să participe sunt bineveniți să se înscrie într-una dintre echipe sau să propună noi idei de proiecte. Participarea este liberă.